Inca din cele mai vechi timpuri se stie ca nunta este unul din evenimentele pline de traditii si simbolistica. Daca in trecut feciorii asteptau “un an si-o vara” pana la realizarea marelui eveniment, astazi cuplurile se pot casatori si numai dupa o luna de relatie sau din contra, dupa ani intregi. Daca inainte se pregatea zestrea cu sarguinta pe parcursul a multor ani, astazi, darul in bani este mult mai apreciat. Pe langa acestea, foarte multe alte traditii sunt specifice nuntilor romanesti.
In unele regiuni ale tarii, acestea inca se mai pastreaza pe cand in alte parti, multe s-au pierdut, ori au fost adaptate, sau chiar mai mult, imprumutate de la vecinii europeni sau de peste ocean. Analizate pas cu pas in ordinea derularii lor, cele mai importante evenimente in “procesul” de casatorie ar fi:
Peţitul este de fapt cererea permisiunii de a le lua fata de mireasa. Viitorul mire, impreuna cu familia sa, sau cu prietenii mai apropiati, merge acasa la familia viitoarei mirese pentru a “cere mana fetei” cum se spune in Moldova. In trecut, aceasta se intampla numai dupa ce parintii baiatului acceptau fata si pe familia ei, fara aceasta casatoria nu avea loc. Astazi, petitul nu mai are aceleasi valente, in unele zone este uitat complet si se intalnesc cele doua familii doar pentru a incepe organizarea si a stabili mici detalii.
Cererea in casatorie in vremurile stravechi, avea loc numai dupa ce tinerii primeau acordul parintilor lor. Astazi de multe ori cererea in casatorie este o simpla discutie, iar in cazurile fericite este un moment unic prin originalitatea si intensitatea sentimentelor, de ambele parti. Fie la cererea in casatorie, fie la pecetluirea legaturii, inelul a fost si este simbolul vesniciei, acesta este motivul pentru care o cerere in casatorie de astazi este mereu insotita de un inel de logodna.
Inelul de logodna in perioada in care a fost introdus, semnifica acceptul de catre domnisoara, a ideii de a apartine cuiva, totodata era un semn distinctiv ce o diferentia de cele ce nu au fost petite. Inelul era in general cu o piatra ce semnifica statutul social al mirelui, cu cat mai scumpa, cu atat mai bine vazuta.
Pregatirea zestrei este considerata, sau mai bine spus a fost considerat a fi cel mai laborios si indelungat proces din pregatirea nuntii. De fapt, incepe odata cu nasterea fetei si este constituita din diverse tesaturi, costume si piese de imbracaminte ce-i vor folosi miresei si mirelui pe viitor.
Alegerea nasilor constituia in trecut cea mai importanta dintre toate deciziile cu privire la nunta. Nasii sunt considerati parintii spirituali ai cuplului si sunt cei ce ii vor ghida pe tot parcursul drumului lor impreuna. Conform traditiei, nasii de cununie ar trebui sa fie nasii de botez ai baiatului, dar evident, in ziua de astazi nu se respecta traditia intru totul. Ba mai mult, nasii se ofereau singuri si nu era nevoie ca mirii sa caute.
Oferirea ploconului consta in oferirea primului dar celor ce mirii ii doresc drept nasi. In mod traditional, mirii merg la “poarta” viitorilor nasi si-i intreaba: “Nasule, am venit cu ploconul….uite-l! Ne cununi ori ba?”iar raspunsul decisiv era “Da, finule! Dă ploconul încoace şi să fie cu noroc!” in cazul in care in urma inspectiei, nasul era multumit, sau “Cam sărăcuţ ploconul…luaţi-l cu voi şi mai veniţi când mai creşte!”, caz in care mirii erau obligati sa imbogateasca cosul sau sa il ofere altcuiva.
